Cesiunea de parti sociale se refera la transmiterea partilor sociale catre alte persoane fizice sau juridice decat cele care le detin. Cesiunea de parti sociale poate interveni atunci cand unul sau mai multi asociati din firma doresc sa iasa din aceasta. Astfel, asociatii care doresc sa paraseasca firma pot ceda in totalitate partile sociale pe care le detin asociatilor care raman in continuare in firma (in acest caz fiind vorba despre o cesiune intre asociati) sau acestia pot ceda partile sociale unor persoane fizice sau juridice din afara firmei.

Atunci cand se doreste asocierea cu persoane fizice sau juridice din afara firmei, cesiunea se poate realiza si fara ca unul sau mai multi asociati sa iasa din firma. Este posibil ca acestia sa cedeze doar o parte din partile sociale detinute in firma, astfel marindu-se numarul de asociati in firma.

O cesiune de parti sociale se poate realiza fie la valoarea nominala a partilor sociale (adica persoana care dobandeste prin cesiune partile sociale plateste cedentului contravaloarea inscrisa in actul constitutiv a acestora), fie la o valoare mai mare decat valoarea nominala, ceea ce insemna ca, prin cesiune, persoana care a cedat partile sociale a obtinut un venit calculat ca diferenta intre pretul total la care s-au vandut respectivele parti sociale si valoarea nominala a acestora. In cel de-al doilea caz, persoana care a cedat partile sociale trebuie sa plateasca statului impozit pe venit (16%) obtinut din transferul de titluri de valoare (partile sociale). Impozitul de 16% se aplica la diferenta dintre pretul de cesiune al partilor sociale (suma efectiva platita pentru partile sociale cesionate) si valoarea nominala a acestora.

Acte necesare pentru realizare cesiune de parti sociale:

- Copie certificat de inregistrare al societatii (copie CUI);
- Actul constitutiv al societatii comerciale;
- Copie CI/Pasaport asociati (si ale persoanelor care doresc sa devina asociati, daca este cazul);

Pe baza acestor acte www.infiintare-firma-srl.ro realizeaza toate documentele (act constitutiv actualizat, hotarare AGA, contract de cesiune, declaratii necesare, etc.) si toate demersurile necesare pentru realizarea cesiunii de parti sociale si inregistrarea acestei operatiuni in Registrul Comertului.

In cazul in care doriti informatii suplimentare referitoare la cesiune parti sociale, va rugam nu ezitati sa ne contactati.